Juniors Cup Mamaia Idu Mobexpert Constănțenii, debut cu dreptul în meciurile de pe tabloul principal

de Sandra MIHĂILĂ Miercuri, 10 Iunie 2015 253
Ieri, la Tenis Club Idu din Mamaia, s-a dat startul meciurilor de pe tabloul principal din cadrul turneului Juniors Cup Mamaia Idu Mobexpert, U16, categoria ETA, seria 2. Turneul este unul de tradiție la Constanța, iar anul acesta organizatorii sărbătoresc cea de-a 21-a ediție. 

În cadrul acestei ediții, principalii favoriți la masculin sunt Ioan Luca Vidan, urmat de Filip Cristian Jianu și Edris Fetisleam (TC Idu Mamaia), constănțenii Sergiu Darie Medeșan (Break TC Mamaia) și Ștefan Paloși (TC Idu Mamaia) fiind favoriții numărul patru, respectiv cinci. 

La feminin, principala favorită este jucătoarea constănțeancă Selma Cadâr (LPS), iar pe următoarele două locuri se află Nevena Sokovic (Serbia) și Oana Corneanu. Printre favorite, se numără și Carmen Roxana Manu (nr. 4) și Ramona Eva Chivu (nr. 5), amândouă legitimate la LPS. Acestea vor juca direct în turul al doilea. 

Iată primele rezultate ale meciurilor rundei inaugurale, la băieți: Vlad Stoica - Tudor Burduf 6-1, 1-6, 6-2; Sergiu Medeșan - Andrei Gaita 6-3, 6-4; Dmytro Yeremenko (Ucraina) - Filip Ceară 6-2, 6-4; Yoan Georgiev (Bulgaria) - Cristian Andreescu 4-6, 5-7; Rareș Mandu - Alexander Gima 6-4, 6-4; Robert Țăroiu - Adrian Bejenaru 6-7 (1), 7-6 (3), 7-6 (4) (meciul a durat patru ore!); Edris Fetisleam - Alexandru Bodnariuk 6-4, 6-0; Ștefan Paloși - Aliaksey Matsiush (Belarus) 6-2, 6-1; Sebastian Gima - Eric Adoichiței Pandelea 6-1, 6-3; Simon Ivanov (Bulgaria) - Vlad Niculae 6-3, 6-0. 

Arbitrul principal Ștefan Nicorici a declarat: "La aceste categorii de vârstă, jucătorii români sunt foarte buni și sunt relativ puțini străini în acest an. Organizarea este în nota obișnuită, iar participanții sunt destul de bine clasați". 

Astăzi, de la ora 9.00 vor continua meciurile din primul tur la masculin și vor începe partidele din turul al doilea la feminin și vor urma cele de dublu. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei