Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța este pregătită pentru primul meci oficial al anului 2018, împotriva liderului Diviziei A, Seria A, SCM Gloria Buzău, ce se va disputa sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 14, la Sala Sporturilor din Constanța.
- Publicitate -
După o pauză de aproximativ o săptămână, jucătoarele pregătite de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie au revenit la antrenamente și și-au recăpătat rapid ritmul, înaintea uneia dintre cele mai importante partide ale sezonului. CSU Neptun se află, în acest moment, pe locul secund, la șase puncte în spatele echipei din Buzău.
"Programul Diviziei A este puțin atipic, așa că am fost obligați să realizăm cantonamentul la începutul lunii decembrie, atunci când a fost pauză competițională. Fetele au avut câteva zile libere după meciul de acasă cu Știința București (27 decembrie), iar pe 3 ianuarie, ne-am întors la antrenamente", a declarat Silviu Băiceanu, directorul executiv al CSU Neptun.
În tur, la Buzău, echipa gazdă s-a impus cu 28-25, la capătul unui joc modest al Neptunului.
"Ne-au învins la Buzău pe merit. Acolo am jucat slab, nu am avut puterea de a replica cum ne-am fi dorit. Sunt sigur că fetele nu au uitat acea partidă și vor să-și ia revanșa. Va fi cu siguranță o dispută aprinsă", a completat Băiceanu.
Acesta a mai declarat că, până la finalul sezonului, se va baza doar pe jucătoarele actuale, fără a mai apărea sau dispărea alte nume. De partea cealaltă, formația buzoiană a anunțat că a pus, gratis, la dispoziția suporterilor un autocar pentru deplasarea de la Constanța, semn că își doresc foarte mult victoria.
Chiar dacă au înregistrat 12 victorii și doar două eșecuri în această primă parte de campionat, iar o eventuală victorie ar aduce-o la trei puncte în spatele echipei din Buzău, obiectivul formației de pe litoral rămâne accesul la baraj (locul 2). În sezonul viitor, CSU Neptun va pleca la drum cu un țel clar: promovarea în Liga Națională.
"La începutul sezonului, ne gândeam la o clasare în primele patru formații. Acum, suntem acolo sus și ne vom juca șansa. Nu știu dacă suntem pregătiți să promovăm în Liga Națională, deoarece nu vrem să mergem acolo doar să facem act de prezență. Odată ajunși în Liga Națională, se schimbă toate datele problemei. Bugetul se majorează considerabil, iar pentru a forma o echipă cât mai competitivă, ai nevoie de cel puțin șase luni de acomodare. În acest moment, îmi doresc foarte mult ca fetele să simtă pe pielea lor ce înseamnă un meci împotriva unei echipe de Ligă Națională, fiindcă la baraj, în grupă, vor fi două formații din Divizia A și una din Liga Națională. Vrem să ne vedem nivelul actual, iar la anul, ne vom propune să atacăm promovarea", a declarat Băiceanu.