Cupa "1 iunie" la șah, în week-end, la Cumpăna

de Andrei ALDEA Sâmbătă, 08 Iunie 2013 154
Primăria și Consiliul Local Cumpăna, în parteneriat cu reprezentanții Federației Române de Șah și instructorii Georgeta și Nicolae Ercsei, organizează concursul de șah "Cupa 1 iunie", în comuna Cumpăna, sâmbătă și duminică, începând cu ora 9.00, la Căminul Cultural. La concurs, sunt așteptați cel puțin 60 de concurenți cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, din întreg județul Constanța. 
Majoritatea concurenților activează în cadrul Palatului Copiilor Constanța, sunt elevi ai Școlilor nr. 18, 28, 29, 36, 37, 39, dar și mici șahiști din localitățile Năvodari, Mangalia, Topraisar, Agigea, Mereni și Cumpăna. 
La această activitate, sunt invitați președintele și vicepreședintele Asociației Județene de Șah Constanța - Claudiu Iordache, respectiv Andrei Furcă. 
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, are bucuria să anunțe prezența la această manifestare a invitatei de onoare, Elisabeta Polihroniade, mare maestru internațional, care va susține un simultan, de la ora 10.00, în cea de-a doua zi de concurs.
Câștigătorii concursului vor primi din partea organizatorilor nenumărate premii specifice vârstei participanților, care constau în cupe, medalii, diplome, tricouri și șepci personalizate cu simbolurile șahului. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei