Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanța debutează, mâine, în sezonul 2009 / 2010 al competițiilor continentale. De la ora 20.15, la Sala Sporturilor, campioana României va juca împotriva celor de la Montpellier Volley (Franța), partidă contând pentru manșa întâi a 16-imilor de finală ale Cupei CEV.
- Publicitate -
Jucătorii antrenați de canadianul Stelio de Rocco își doresc ca parcursul european să fie cât mai lung.
"Anul trecut, am obținut un rezultat care este foarte greu de atins nu numai de noi, ci de oricare altă echipă - accesul în Final Four. Sperăm ca, și anul acesta, să facem meciuri la fel de bune, să dovedim că acest lucru nu a fost o întâmplare. De mulți ani, participăm în cupele europene și avem experiența necesară să ne calificăm într-o finală. Ar fi frumos să ajungem acolo, deși suntem conștienți că va fi foarte greu. Având în vedere că jucăm acasă meciul cu Montpellier, cred că vom câștiga", a declarat, ieri, în cadrul conferinței de presă organizate la Sala Sporturilor, Radu Began, căpitanul echipei CVM Tomis.
"Mereu ne-am dorit să facem cât mai mult în cupele europene, sperăm să intrăm în Final Four și anul acesta. Va fi o presiune foarte mare, dar publicul va fi alături de noi. Indiferent de scorul de miercuri, șansele vor fi de 50 cu 50 la sută în continuare", a adăugat Florin Voinea.