Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanța susține, sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 11, în deplasare, partida cu Steaua București, întâlnire contând pentru programul etapei a treia a returului Diviziei A1. Aflată pe locul întâi în clasament, cu 24 de puncte, formația de pe litoral, antrenată de canadianul Stelio De Rocco, trebuie să câștige neapărat meciul cu "militarii" (locul 2, 24 p, un joc mai mult disputat) pentru a rămâne în fotoliul de lider, mai ales că și Dinamo (locul 3,
- Publicitate -
24 p, două meciuri în plus disputate) păstrează șanse la titlu. Arbitrează brigada Zaharescu / Mesca.
Pentru CVM Tomis, va fi ultimul test înaintea partidei din Cupa CEV, cu Domex Czestochowa, care va avea loc în Polonia, marți, 22 ianuarie, de la ora 21.