Joi, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, de la ora 10, la Constanța are loc ediția a XVll-a a Crosului 1 Decembrie, competiție organizată de către Liceul Internațional de Informatică și DJST Constanța, în cola-borare cu Primăria și Consiliul Județean Constanța.
- Publicitate -
Startul se va da, la ora 10, din fața Liceului Internațional de Informatică, apoi se va alerga pe un traseu "desenat" pe bd. Tomis - str. Traian - Piața Ovidiu.
În cadrul concursului, se vor oferi tricouri pentru primii 250 de participanți, dar și recompense financiare: locul 1, băieți și fete - 150 lei + diplomă și cupă; locul 2, băieți și fete - 100 lei + diplomă și cupă; locul lll, băieți și fete - 75 de lei + diplomă și cupă.