Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Decizia FRF în cazul "Săgeata", amânată cu două săptămâni

de Marian BOCAI Joi, 03 Martie 2011 599 1 min citire
Managerul general al Săgeții Năvodari, Mihai Terzi, a declarat, pentru "Cuget Liber", că Federația Română de Fotbal a amânat, ieri, pentru 16 martie, decizia finală în cazul dreptului de promovare al vice-liderei seriei întâi a Ligii a II-a la fotbal. Săgeata așteaptă decizia la recursul pe care l-a înaintat după ce i s-a dat interzis la accederea în Liga 1.
"Astăzi (n.n. - ieri), ni s-a cerut să depunem la dosar hotărârea Adu-nării Generale prin care s-a făcut schimbul de locuri cu CS Buftea. Eu nu-mi fac probleme, trebuie să ni se redea dreptul de promovare, pentru că tot ce am făcut a fost legal. Nu a fost vorba de cumpărarea locului sau de alte artificii neregulamentare. Federația ne-a invitat să-i luăm locul lui CS Buftea, care nu mai avea resurse financiare, iar mutarea s-a făcut înainte ca noua prevedere regulamentară să intre în vigoare. Nu se poate ca o lege să acționeze retroactiv, în plin campionat", ne-a spus Terzi.
Indiferent dacă Săgeții i se va face sau nu dreptate, managerul general al clubului afirmă că echipa din Năvodari va evolua ca și cum ar avea dreptul de a promova. "Noi vrem ca finalul campionatului să ne găsească pe locul unu sau doi, astfel că vom evolua ca și până acum, numai la victorie. Am discutat și cu jucătorii și antrenorii, iar motivația nu a dispă-rut", a completat Mihai Terzi.
Taguri
Articolul anterior "Vrem să ne luăm revanșa în fața Viitorului"
Articolul următor HCM Constanța - Ciudad Real, în Liga Campionilor la handbal masculin

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei