Înființarea Asociației Sportive a "Mării Negre" la rugby este cel mai important proiect pentru anul 2008 al clubului CS Cleopatra Mamaia. Zilele trecute, președintele Vasile Chirondojan a primit vizita unei delegații din Bulgaria, condusă de profesorul universitar Ivan Ivanov, patronul echipei RC Varna, și de dr. Nikola Zlatarski, membru al consiliului director al Federației Bulgare de Rugby.
- Publicitate -
"Am purtat o serie de discuții, pe care ne dorim să le materializăm cât mai repede. Am ajuns la un acord de principiu, iar în asociație, vom mai coopta cluburi din Turcia, Grecia și Ucraina. Acest parteneriat va duce la dezvoltarea sportului cu balonul oval în această parte a Europei", a explicat Chirondojan.
Oficialii români și bulgari se vor mai întâlni o dată, luna aceasta, pe 12 decembrie, la ora 10, la Varna, cu ocazia Zilelor orașului.