Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dinamo s-a calificat cu emoţii în grupele Cupei României

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 30 August 2023 106 1 min citire
Dinamo s-a calificat cu emoţii în grupele Cupei României
Dinamo Bucureşti s-a calificat cu emoţii în grupele Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia Metaloglobus Bucureşti cu scorul de 2-1 (0-0), marţi seara, la Târgovişte, într-un meci din play-off considerat în deplasare.
Formaţia de ligă secundă, care a avut o bară în prima repriză, prin Dragoş Huiban (22), a reuşit să deschidă scorul prin Yassine Zakir (51), după o minge respinsă greşit de apărarea dinamovistă.
Intrat la pauză, Andrei Ahmed Bani a fost esenţial pentru victoria lui Dinamo, marcând ambele goluri (78, 90+4). Bani a reuşit egalarea cu un şut de pe partea dreaptă cu care l-a surprins pe portarul Avram. Golul victoriei a fost marcat la capătul unui contraatac, purtat de Lamine Ghezali, Christian Ilic oferind o pasă ideală.
Favoritele s-au impus pe linie în meciurile de marţi: FC Voluntari, Dinamo, Oţelul Galaţi, Chindia Târgovişte şi Gloria Buzău.
Formatul Cupei României, inaugurat la ediţia precedentă, prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.
Taguri
Articolul anterior Bucuraţi-vă de o calificare istorică, a echipei favorite Farul Constanța, în parcul de la Gară!
Articolul următor Elisabeta Lipă: „Agenţia Naţională pentru Sport nu mai are bani la buget şi aşteaptă rectificarea”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei