Doi constănțeni i-au luat ochii lui Emeric Ienei

de Marian BOCAI Luni, 17 August 2009 1729
Campania națională de selecție fotbalistică "Descoperă învingătorii de mâine!" a oprit doi constănțeni în lotul de 20 care intră în trierea finală, de la Craiova. Antrenorii Emeric Ienei, Cornel Drăgușin și Adrian Boingiu au oprit cinci puști dintre cei aproximativ 70 de copii de 12 - 16 ani pe care i-au testat, sâmbătă și ieri, la Constanța, pe terenul "Voința". Cei cinci, toți legitimați la cluburi, sunt: Andrei Ionuț (Petrolul Ploiești), Emil Nastasia (CSS Slobozia), George Adache (LPS Vaslui), Alexandru Ionuț Sima (Elpis Constanța) și Iulian Carabela (Metalul Constanța). Acești câștigători, alături de alți 15 de la celelalte selecții din țară, vor participa, între 24 și 31 august, la Craiova, la selecția finală, care va opri 11 copii pentru un an de pregătire la Școala de Fotbal "Gică Popescu". La selecțiile de la Constanța a fost prezent și Gheorghe Hagi, care a declarat: "Copiii trebuie sprijiniți să arate ce pot, să ajungă unde îi duce talentul. Constanța dă mereu oameni care ajung numărul 1 în fotbal. E o zonă foarte bună, cu potențial fotbalistic. M-am bucurat că puștii au venit cu drag la selecție, în loc să se ducă la plajă". "Peste tot în România există copii buni, dar aceasta nu e suficient pentru a ajunge cineva în fotbal. Selecția noastră e de bun augur. Sperăm ca, peste 5-6 ani, cei care au zburdat aici să joace la echipe mari din țară", a spus și Emeric Ienei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei