Vineri, 05 Iunie 2026

Două echipe de handbal cu tradiție, retrase din campionat!

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 21 Septembrie 2016 179 < 1 min citire
Două echipe de handbal cu tradiție, retrase din campionat!
Cele două echipe de handbal seniori, feminin și masculin, ale CSM Ploiești s-au retras din competițiile în care erau înscrise în acest sezon, respectiv Liga Națională și Divizia A, a anunțat, ieri, conducerea clubului. 
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul CSM Ploiești, clubul a trimis, ieri dimineață, pe adresa Federației Române de Handbal, o înștiințare prin care anunță retragerea din cele două competiții a echipelor de handbal seniori. 
În ceea ce privește participarea în Cupa EHF, o decizie finală se va lua în zilele următoare. 
De asemenea, tot ieri, au fost reziliate toate contractele sportivilor și antrenorilor din cadrul secției de baschet masculin, iar în zilele următoare, vor fi reziliate toate înțelegerile cu sportivii și tehnicienii echipei de handbal masculin. 
"Fără bani, suntem legați de mâini și de picioare și nu putem participa în nicio competiție. În plus, la echipa feminină am rămas cu doar două jucătoare în lot și e clar că nu se putea continua așa. Decizia retragerii a venit firesc, în acest context", a declarat directorul CSM Ploiești, Cezar Stoichiciu.
Taguri
Articolul anterior Irina Begu, acces facil în optimile turneului de la Seul
Articolul următor CS Tomitanii, înfrântă în primul meci la seniori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei