Dumitru Muși, propus să preia naționala de handbal feminin

de Sorin MIHALACHE Joi, 14 Ianuarie 2010 913
Antrenorul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici, este de părere că, pentru funcția de selecționer al naționalei feminine, cel mai potrivit ar fi tot un tehnician român, nominalizarea sa fiind constănțeanul Dumitru Muși. "O soluție bună pentru România ar fi Dumitru Muși. Dacă decizia mi-ar aparține, pe el l-aș pune la națională, deoarece cunoaște problematica lotului și este un tehnician foarte bun. În Liga Națională, sunt trei-patru antrenori români care pot să facă mai mult decât doi tehnicieni din Vest. Pe handbalul din România se pliază antrenorii din spațiul Europei Centrale sau de Est. Cei din Vest au dovedit, nu numai la handbal, ci și la celelalte discipline, că nu înțeleg mentalitatea, educația și modul în care sportivii noștri s-au dezvoltat în societatea românească", a declarat Tadici. "În handbalul feminin, toate calificările și performanțele s-au obținut pe munca tehnicienilor români. S-a vă-zut asta și la echipele de club, unde prezența antrenorilor străini a fost un fiasco, la cluburi bine organizate, gen Oltchim, Brașov sau Constanța. Tehnicienii români sunt mai buni, doar că trebuie să fie respectați și să le fie apreciată munca", a adăugat Tadici. Director adjunct, în momentul de față, al CSS 1 Constanța, Dumitru Muși a fost secundul lui Gheorghe Tadici la naționala feminină a României, cei doi fiind înlocuiți după ce tricolorele s-au clasat doar pe locul șapte la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008. Membrii Comisiei Tehnice a FRH au hotărât, la începutul săptămânii, ca actualul selec-ționer Radu Voina să continue munca la lot, dar o decizie finală se va lua în data de 2 februarie, atunci când este programată următoarea ședință a Consiliului de administrație. "Sper ca, în acest mandat, președintele Gațu să se înconjoare de specialiști și să lase sentimentalismele. Altfel, corabia handbalului feminin se va scufunda. Am început un ciclu olimpic fără strategie, suntem în întârziere mare și obiectivul pe care orice țară și-l stabilește, de calificare la Jocurile Olimpice din 2012, este în mare pericol", a mai spus Gheorghe Tadici.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei