Vineri, 05 Iunie 2026

Ervin Ciorabai, medaliat cu bronz la Balcaniada de kendo

de Sorin MIHALACHE Joi, 11 Aprilie 2019 457 < 1 min citire
Ervin Ciorabai, medaliat cu bronz la Balcaniada de kendo
Cea de-a 10-a ediție a Cupei Balcanice la kendo s-a desfășurat, zilele trecute, în capitala Bulgariei, Sofia. 
Nu mai puțin de 138 de sportivi din opt țări - Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Grecia, Turcia, Croația și România - au onorat cu prezența competiția, care deja a devenit o tradiție în peisajul kendo-ului european. 
Programul încărcat, participarea numeroasă, precum și meciurile viu disputate, cu prelungiri, au făcut ca întrecerile să se lungească până la ore târzii. 
La final, au fost desemnați câștigătorii, echipa Serbiei fiind desemnată cea mai bună a concursului. 
La individual masculin, s-a impus Valentin Chirea, de la CRK București, iar la individual feminin, titlul de vicecampioană a revenit sportivei Alexandra Burinaru, de la Kyobukan Brașov. 
La categoria individual masculin plus 40, Ervin Ciorabai, de la Sobukan Constanța, s-a clasat pe locul 3, adjudecându-și astfel medalia de bronz. Un frumos cadou pentru sportivul constănțean, care și-a aniversat recent ziua de naștere. 
"A fost un concurs de un înalt nivel valoric, iar sportivii români au înregistrat evoluții foarte bune, în special la probele individuale", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ervin Ciorabai. 
Taguri
Articolul anterior Handbaliștii tricolori înfruntă Lituania. HCDS are doi jucători convocați
Articolul următor Atenție, se oprește curentul electric la Constanța!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei