FC Farul Constanţa va intra iar în „focuri” după pauza competiţională şi va disputa o nouă etapă incendiară în Superliga.
- Publicitate -
Echipa de la malul mării va juca la începutul săptămânii viitoare, luni, pe Giuleşti, împotriva celor de la Rapid Bucureşti.
Va fi un meci extrem de dificil, având în vedere atmosfera de-a dreptul „nebună” de pe stadionul rapidiştilor.
Totodată, Rapidul trece printr-un moment greu, însă are pe bancă un antrenor extrem de experimentat în persoana lui Marius Şumudică.
Ar putea fi un moment în care formaţia de sub Podul Grant să aibă ocazia să îşi lingă rănile.
Echipa lui Gheorghe Hagi se află pe locul 11 în clasament, adunând 13 puncte în 12 etape.
Nu este un moment tocmai bun pentru „marinari”, însă şi aceştia, la fel ca şi rapidiştii, pot să aibă parte de un moment în care să se trezească.
În ultimele cinci meciuri Farul are o victorie, două egaluri şi două înfrângeri.
A fost învinsă pe teren propriu de CFR Cluj cu 0-3, a remizat cu Petrolul Ploieşti în deplasare, scor 1-1, a învins-o pe Sepsi Sfîntu Gheorghe cu scorul de 2-1 la Ovidiu, a pierdut în deplasare la Buzău, scor 0-1 şi a remizat, scor 1-1 cu Dinamo Bucureşti.
De altfel, Farul şi Rapid sunt vecine de clasament, formaţia din Bucureşti, având şi ea tot 13 puncte, însă este pe locul 12, având un golaveraj inferior.
Managerul tehnic al constănţenilor, Gheorghe Hagi, a fost întotdeauna încrezător în forţa grupului său şi cu siguranţă această încredere nu a fost pierdută.
„Regele” a spus de mai multe ori că jucătorii săi tineri au nevoie de timp pentru a se acomoda cu actuala competiţie şi că valoarea echipei va creşte, aşa cum este normal, de la meci la meci.
La începutul campionatului, Farul era favorită la calificarea în play-off, lucru care nici în acest moment nu este imposibil de realizat pentru că distanţa de puncte dintre formaţii nu este una foarte mare.
În aceeaşi situaţie se află şi Rapidul, care atunci când a semnat cu Marius Şumudică şi-a depus oficial candidatura pentru calificarea în play-off.
Un pericol pentru apărarea rapidistă ar putea fi mangaliotul Denis Alibec. Chiar dacă a avut o perioadă în care nu a mai dat foarte mult randament, atacantul de la malul mării traversează acum o perioadă bună.
A înscris de mai multe ori înainte să fie convocat de către Mircea Lucescu la echipa naţională de fotbal a României şi se poate spune că încrederea sa nu lipseşte.
Aşadar, ne aşteaptă un meci tare între Rapid şi Farul, luni seară, cu începere de la ora 21:00, în Giuleşti. Rămâne de văzut dacă formaţia de la malul mării se va întoarce acasă cu toate cele trei puncte puse în joc.