Joi, 16 Iulie 2026

FC Farul a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru noul sezon

de Mircea GHIȚĂ Joi, 16 Iulie 2026 26 2 min citire
FC Farul a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru noul sezon
Au mai rămas numai două zile până la startul ediției cu numărul 108 a campionatului de fotbal al României, care și în acest sezon se va desfășura după același program, cu play-off și play-out la finalul primelor 30 de etape.

FC Farul Constanța a încheiat pregătirile pentru noul sezon

FC Farul Constanța a început pregătirea sezonului pe 15 iunie, iar după o lună de antrenamente în sala de forță și pe terenurile Academiei Hagi, echipa a intrat în programul aferent unui joc oficial.
În perioada de cantonament s-au disputat cinci jocuri amicale, în care noul staff tehnic a putut trage mai multe concluzii cu privire la lotul pe care îl are la dispoziție.
Au fost folosiți și jucători din cadrul Academiei, campioni cu grupele de juniori ale Farului în sezonul trecut, dar și noii veniți, șase la număr:
  • Ionuț Cercel (fundaș dreapta);
  • Valentin Țicu (fundaș stânga);
  • Tony Njike (mijlocaș defensiv);
  • Eddy Sylvestre (mijlocaș ofensiv);
  • Matteo Ahlinvi (mijlocaș central);
  • Sofyane Bouzamoucha (fundaș central).
În plus, au revenit după împrumuturi Nicolas Popescu și David Păcuraru.
Atmosfera în cadrul lotului este una bună, iar toți jucătorii transferați în această perioadă s-au integrat foarte bine.
Îmbucurător este faptul că nu există probleme medicale noi, în afara celor deja cunoscute. Cristi Ganea își va relua antrenamentele, iar Lucas Pellegrini, ale cărui ultime analize au ieșit foarte bine, își va continua programul de pregătire începând de luni.

Programul Farului înaintea meciului cu U Cluj

Fariștii vor efectua vineri un antrenament, urmând ca sâmbătă, după ședința de pregătire de dimineață, lotul să se deplaseze spre Aeroportul „Henri Coandă” din București, de unde se va îmbarca într-o cursă spre Cluj.
Partida U Cluj – Farul Constanța, din etapa inaugurală a noului sezon, va avea loc duminică, 19 iulie, de la ora 17:00, pe Cluj Arena.

Campanie inovatoare lansată de Farul pentru suporteri

Clubul de la malul mării a lansat o campanie inovatoare prin care aduce comunitatea oficială a echipei mai aproape de suporteri și transformă orașul într-un punct de întâlnire pentru toți cei care trăiesc pentru Farul.
În cele mai importante puncte ale orașului au început să apară elemente vizuale personalizate cu coduri QR, prin intermediul cărora suporterii pot accesa rapid comunitatea oficială Farul. Printr-o simplă scanare, aceștia rămân conectați la cele mai importante noutăți, campanii și informații despre club.
Din Tomis Nord și până în KM 4-5, din Faleză Nord și până în Faleză Sud, inclusiv în zona diverselor unități de învățământ, constănțenii vor putea observa în cel mai scurt timp diverse mesaje inscripționate direct pe asfalt, prin stencil-uri care leagă echipa de suflet a Dobrogei de întreaga comunitate.
Taguri
Articolul anterior Rezultate bune pentru cicliștii de la CSM Constanța la Turul Clujului
Articolul următor ACS Portul Constanța a depus cererea de înscriere în Liga a III-a

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei