Ultimele jucătoare române de tenis au părăsit turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), competiție dotată cu premii totale în valoare de 246.388 de euro.
- Publicitate -
În primul tur al probei de dublu, Ilinca Amariei și Carmen Herea au fost învinse de principalele favorite, Magali Kempen (Belgia) și Alexandra Panova (Rusia), cu scorul de 2-6, 6-4, 10-7.
Tot în primul tur la dublu, Alesia Breaz și Cristiana Todoni au cedat în fața perechii Georgina Garcia Perez (Spania) / Alevtina Ibraghimova (Rusia), scor 3-6, 2-6.
În proba de simplu, Tamara Zidansek s-a calificat în sferturile de finală după un meci spectaculos și extrem de disputat, care a durat trei ore și 31 de minute. Slovena a învins-o pe Anna Bondar (Ungaria) cu 7-6 (5), 6-7 (5), 7-5.
O altă surpriză a zilei a fost eliminarea Elinei Avanesian, finalistă la ediția din 2024. Aceasta a fost învinsă în optimile de finală de Petra Marcinko (Croația), a doua favorită a turneului, cu 7-6 (3), 7-6 (5).