FC Farul a obținut, sâmbătă, o nouă remiză în deplasare: 1-1 cu CF Brăila. Elevii lui Marian Pană au făcut o primă repriză foarte bună, poate cea mai bună de până acum din acest sezon, și puțin le-a lipsit să se întoarcă acasă cu toate cele trei puncte. "Marinarii" au reușit să deschidă scorul în min. 25, după ce atacantul Adrian Pătulea a dat dovadă de sânge rece, lobând peste portarul brăilenilor, Budur. Același Pătulea a avut, apoi, în două rânduri, ocazia de a tranșa soarta meciului. Mai întâi, în min. 66, a șutat de la 30 de metri, însă Budur a reținut, iar un minut mai târziu, n-a nimerit cadrul porții din marginea careului de 6 metri. Și cum în fotbal, de cele mai multe ori, ocaziile se răzbună, a venit minutul 69, atunci când, în urma unui corner, brăileanul C. Marin a reluat în plasă centrarea lui Moise. Peste doar un minut, Nițescu putea să o aducă pe FC Farul din nou în avantaj, însă, balonul trimis de el a trecut peste poartă. Scor final, CF Brăila - FC Farul 1-1, alb-albaștrii înregistrând, astfel, al patrulea rezultat de egalitate în deplasare, după 1-1, la Bacău, 4-4, la Botoșani și 0-0, la Năvodari. FC Farul (antrenor, Marian Pană): Toma, Dobre, Posteucă, L. Ștefan, Sandu, Paraschiv (min. 61, Nițescu), Sascău (min. 65, Ste-garu), Stăncioiu (min. 86, Badea), Ivanovici, Ciobanu, Pătulea. Antrenorul Farului, Marian Pană, a declarat, pentru "Cuget Liber", că, deși rezultatul final îl mulțumește, echipa sa putea obține mai mult din această deplasare: "Este un rezultat bun, dar era loc și mai bine, având în vedere că ne puteam desprinde la 2-0 și atunci sigur am fi câștigat. Îi felicit pe băieți pentru felul în care s-au dăruit în acest meci". La rândul său, președintele executiv Marcel Lică vede jumătatea plină a paharului, acesta declarând că un punct înseamnă mai mult decât nimic: "Decât să ne întoarcem cu mâna goală, e bun și un punct. Cred că am făcut cea mai bună primă repriză de până acum. Sunt convins că dacă Pătulea ar fi marcat în repriza a doua, cei de la Brăila n-ar mai fi avut puterea să revină și atunci cu siguranță am fi câștigat".
- Publicitate -