Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sâmbătă, împotriva Săgeții Năvodari FC Farul, ultimul meci al unui tur de coșmar

de Andrei ALDEA Vineri, 30 Noiembrie 2012 1181 2 min citire
FC Farul, ultimul meci al unui tur de coșmar
Ultimul meci din acest tur pentru FC Farul se va juca sâmbătă, de la ora 11.00, în compania celor de la Săgeata Năvodari, pe stadionul "Flacăra". "Marinarii" au doar 6 puncte acumulate până în prezent iar antrenorul Alin Artimon își dorește mult o victorie pentru a încheia turul mai liniștit după acest sezon dezastruos.
"A fost o săptămână în care am încercat să mai reglăm din problemele de joc ce țin de organizare, defensivă și ofensivă. Este un joc în care trebuie să ne plătim din datorii față de finanțator în mod special, pentru că el ne-a oferit și noi nu i-am oferit aproape nimic. Avem puncte cât o buburuză. Întâlnim un adversar bun, care în ultimii ani și în acest sezon se luptă pentru promovare, dar ținând cont de modul în care ne-am exprimat la Brăila și de calitatea jocului prestat de noi, în dauna unei echipe care își dorește promovarea, avem speranțe că locul pe care suntem nu este cel real cu calitatea jocului prestat și a numărului de situații pe poartă. Sper ca în acest joc să avem mai multă maturitate, mai multă decizie în fața porții și puțină șansă. Toate astea sper să ducă la trei puncte", a spus antrenorul principal FC Farul, Alin Artimon.
Săgeata, cotată cu prima șansă
Tehnicianul FC Farul a declarat că Săgeata Năvodari va avea prima șansă în meciul cu FC Farul. Echipa lui Aurel Șunda stă mult mai bine în clasament (locul 5, cu 19 puncte) iar jucătorii acestuia vor avea mintea mult mai limpede în confruntarea de sâmbătă.
"Indiscutabil Săgeata este favorită într-un joc cu Farul, în condițiile în care joacă acasă, în condițiile în care au altă situație, sunt mult mai liniștiți din punct de vedere al punctelor. Domnul Șunda este un antrenor pe care l-am respectat și îl respect în continuare, indiferent de cum se termină jocul ăsta. Este timișorean de-al meu. Am avut plăcerea să-mi fie antrenor, l-am respectat și ca relație jucător - antrenor. Am avut ce să învăț de la el ca și poziție vizavi de această meserie de antrenor. Cu toate astea, ca să-i arăt că-l respect, mi-aș dori foarte tare să câștig", ne-a mai spus Alin Artimon. 
Taguri
Articolul anterior Constănțenii, invitați să alerge la Crosul 1 Decembrie
Articolul următor Săgeata Năvodari vrea să revină în prim planul Ligii II

Comentează știrea

viitorul
30 noiembrie 2012
H-AI VIITORUL

H-ai Hagi

gigi
30 noiembrie 2012
AI GRESIT SECTIUNEA ZIARULUI

SCRIE PE SECTIUNEA TA, OVIDIANULE :))

Răspuns la: H-AI VIITORUL
Adăugat de : viitorul, 30 noiembrie 2012
H-ai Hagi
ionut
30 noiembrie 2012
farul

Sint de admirat cei de la Sageata, au pornit de la 0 si au rezultate. Sa il trimitem pe Nedelcu sa vada si el cum se managerieaza un club, poate se prinde si el ceva.

.
1 decembrie 2012
.

bate farul sigur .............

sdakl
1 decembrie 2012
bine ca ua batut

FINAL SAGEATA -FARUL 2-5

Jack
1 decembrie 2012
....

Cum se face ca singurerele victorii din acest sezon , in afara de cea cu braila , au fost cu Delta ,unde este Gache si alti fosti faristi si acum cu Sageata ,o echipa constanteana recunoscuta pt meciurile trantite .... sa va fie rusine ,sunteti cea mai blatuitoare echipa din liga a 2-a ,asta nu e faru pe care il stiam ,asta este o rusine si o mizerie a bisnitarului de Nedelcu ,care a facut performanta de a desfiinta deja 2 cluburi pe care le-a patronat ,ma tem ca o sa urmeze si Faru dupa ce nu o sa mai aiba ce sa suga de pe urma acestui club !

suporter FC Farul
1 decembrie 2012
Nimeni nu poate fi multumit !!

Daca pierdea cu Sageata era normalitate ? Daca castiga Farul meciul cu Sageata e blat ? Daca pierde Viitorul cu Steaua e blat ? Daca castiga Viitorul cu Steaua era normalitate ? Atunci FC Farul in retur va face 9 victorii din 12 si va pierde doar 3 meciuri cu Dunarea Galati, Sageata Navodari si Delta Tulcea ? Meciul a avut multe ratari din partea ambelor echipe, iar echipa care a ratat mai putin a castigat, FORTZA FARUL !!!

Răspuns la: ....
Adăugat de : Jack, 1 decembrie 2012
Cum se face ca singurerele victorii din acest sezon , in afara de cea cu braila , au fost cu Delta ,unde este Gache si alti fosti faristi si acum cu...

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei