Sâmbătă, 06 Iunie 2026

FC Viitorul, ultimele antrenamente în cantonamentul din Antalya

de Sorin MIHALACHE Vineri, 05 Februarie 2016 163 1 min citire
FC Viitorul, ultimele antrenamente în cantonamentul din Antalya
Pentru fotbaliștii de la FC Viitorul, ieri a fost ultima zi de antrenamente din cadrul cantonamentului din Antalya. 
Dacă miercuri au fost programate două meciuri de verificare, ieri, programul a fost dedicat în mare parte refacerii și recuperării. Dimineața a început în sala de fitness, unde s-a lucrat sub directa implicare a preparatorului fizic Roberto Berruero, apoi jucătorii au fost luați în primire de staff-ul medical. Fiziokinetoterapeutul Paul Ciocănescu s-a ocupat de problemele medicale minore intervenite pe durata cantonamentului la echipă, iar maseurii Daniel Stoian și Cosmin Ghiorghe au "frământat" din plin mușchii fotbaliștilor constănțeni pentru o recuperare cât mai bună și rapidă. 
0-0 în amicalul cu Levski Sofia 
FC Viitorul a disputat, miercuri după-amiază, al doilea amical al zilei. Echipa pregătită de Gheorghe Hagi a întâlnit pe Levski Sofia, echipă care ocupă poziția secundă în prima ligă din Bulgaria. 
În ciuda ocaziilor la ambele porți, meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0, de remarcat fiind în special evoluția de pe întreaga durată a partidei a portarului Arpad Tordai, care l-a înlocuit cu succes între buturi pe Pecanha (menajat, ușor accidentat). 
FC Viitorul: Tordai, Nicoliță, Goulon, Boli, Ganea, Marin, Filip (min. 84, Dumitrescu), De Lucas, I. Hagi (min. 87, Drăguș), Rusu (min. 46, Chițu), Cernat (min. 87, Mățan). 
Taguri
Articolul anterior Aventuri la St. Moritz! Cu trenul pe lanțuri, până la ghețari
Articolul următor Simona Halep, campanie umanitară înaintea meciului cu Cehia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei