România se pregătește de EURO 2024, după ce a terminat grupa de calificare pe prima poziție. Chiar dacă primul meci de pregătire nu a lăsat impresii prea bune, „tricolorii” se pot revanșa împotriva Columbiei, în următorul amical.
- Publicitate -
Partida amicală dintre România și Irlanda de Nord s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Odată încheiată întâlnirea cu Irlanda de Nord, selecționerul Edi Iordănescu a început să se gândească la amicalul România - Columbia, programat pe 26 martie, de la ora 21:30. Jucătorii naționalei au efectuat un antrenament înainte de meciul care se va disputa la Madrid.
Florin Tănase a ieșit la antrenamentul de sâmbătă alături de coechipierii săi și era într-o formă foarte bună. Cu toate acestea, Tănase a resimțit dureri musculare în timpul ședinței de pregătire.
Florin Tănase nu a jucat niciun minut în partida de pe Arena Națională în care „tricolorii” au terminat la egalitate, scor 1-1, cu reprezentativa Irlandei de Nord
Situația fotbalistului va fi evaluată cu exactitate luni, 25 martie. Tot atunci se va lua o decizie dacă el va fi apt sau nu pentru întâlnirea împotriva Columbiei, potrivit Fanatik.