FOTBAL / A murit o mare legendă

de Cuget Liber Sâmbătă, 11 Februarie 2017 177
Fostul mare fotbalist olandez Piet Keizer a murit la vârstă de 73 de ani. 

Keizer a fost unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului olandez, fiind foarte respectat în această țară. 

El a jucat în întreaga carieră la Ajax Amsterdam și a câștigat nu mai puțin de 17 trofee. 

A fost un om de bază al naționalei Olandei și era considerat un bun prieten de-al lui Johan Cruyff. 

După retragerea din activitate, a rămas în conducerea clubului Ajax Amsterdam și a intermediat transferul lui George Ogăraru de la Steaua. 

De altfel, cei doi au continuat să aibă o relație foarte apropiată, iar Ogăraru a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook. 

"Mentor, coleg și prieten bun al lui Johan, căpitan al unei generații extraordinare și cea mai bună extremă pe care Ajax a avut-o vreodată... club căruia și-a dedicat întrega carieră... 490 meciuri în prima echipă. Lui îi datorez transferul la Ajax. În urmă cu aproape 11 ani, după meciul cu Betis Sevilla, a venit la București pentru a mă cunoaște personal și a-mi propune să semnez cu echipa pentru care jucase el, Johan, Van Basten, Kluivert etc. 

În acel timp, Piet avea funcția de șef al scouterilor de la Ajax. Zilele trecute l-am întâlnit din nou în academie... am petrecut jumătate de ceas împreună... eu am crezut că vorbim despre fotbal...De fapt, Piet venise să își ia rămas bun. Odihnește-te în pace Piet Keizer!", a scris Ogăraru pe Facebook. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei