Duminică, 07 Iunie 2026

Fotbal feminin / Naționala României începe anul cu un stagiu de pregătire în Cipru

de Sorin MIHALACHE Joi, 12 Ianuarie 2023 295 1 min citire
Fotbal feminin / Naționala României începe anul cu un stagiu de pregătire în Cipru
Naţionala feminină de fotbal a României (selecţioner Cristian Dulca) va desfășura un stagiu de pregătire centralizat în luna februarie, în Cipru.
Tricolorele se vor reuni la București, în data de 12 februarie, urmând ca, a doua zi, să se deplaseze spre Cipru, unde vor participa la Cyprus Women’s Cup, în perioada 13 - 23 februarie, informează Federaţia Română de Fotbal.
Alături de naționala tricoloră, la acest turneu vor fi prezente selecționatele feminine ale Finlandei, Ungariei și Croației.
Program:
16 februarie 2023: România - Ungaria
19 februarie 2023: ROMÂNIA - Croația
22 februarie 2023: Finlanda - România
În luna aprilie, tricolorele își vor afla adversarele în noua competiție organizată de UEFA, Nations League, care va debuta în toamna acestui an. Odată cu introducerea acestei competiții, fiecare ciclu de calificare va avea două etape.
În prima fază, naționalele vor juca în Nations League, competiție în urma căreia își pot trece în palmares un trofeu european și care, o dată la patru ani, va decide echipele europene calificate la Jocurile Olimpice.
Reprezentativele vor fi împărțite în trei ligi valorice, apoi repartizate în grupe de câte trei sau patru echipe, urmând să joace împotriva fiecărui adversar un meci acasă și unul în deplasare. Naționalele vor putea promova sau retrograda, iar ierarhia finală din Nations League decide și locurile de pe care reprezentativele vor porni în cea de-a doua fază a preliminariilor - numită European Qualifiers.
A doua fază a preliminariilor se va disputa după același sistem din Nations League (echipele vor fi împărțite în trei ligi), iar la final vor fi stabilite reprezentativele calificate pentru WEURO, respectiv Cupa Mondială.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 
Taguri
Articolul anterior Opt percheziţii domiciliare, în această dimineaţă! Sunt vizate acţiuni privind trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism
Articolul următor Teatrul de Stat a amânat premiera ”Logodnă relativă” pentru primul weekend din februarie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei