Selecționerul naţionalei de fotbal a României, Mirel Rădoi, a convocat 23 de jucători în vederea partidelor pe care tricolorii le vor susţine în această lună, pe listă regăsindu-se şi portarul Valentin Cojocaru, de la FC Viitorul.
- Publicitate -
În vârstă de 25 de ani, Cojocaru a fost integralist în toate cele nouă partide din acest sezon ale echipei constănţene.
Naționala României va disputa, luna aceasta, trei partide: pe 11 noiembrie, cu Belarus (la Ploiești, meci amical), pe 15 noiembrie, cu Norvegia (la București, în Liga Națiunilor), și pe 18 noiembrie, cu Irlanda de Nord (la Belfast, în Liga Națiunilor).