Vineri, 05 Iunie 2026

Gheorghe Tadici: "Ratarea calificării, o mare dezamăgire!"

de Ovidiu ADRIAN Marţi, 17 Decembrie 2013 234 1 min citire
Gheorghe Tadici: "Ratarea calificării, o mare dezamăgire!"
Antrenorul naționalei feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, a declarat, ieri, că ratarea calificării în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Serbia este o dezamăgire mare pentru toată lumea, inclusiv pentru el, deoarece avea alte așteptări. Naționala României a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Serbia, duminică seară, de Polonia, care s-a impus cu scorul de 31-29 (13-17). Înfrângerea a însemnat, totodată, și eliminarea României din competiție, în condițiile în care nu se mai joacă meciuri de clasament final. Tadici a făcut o scurtă "radiografie" a partidei cu Polonia, în care România a avut avans chiar și de cinci goluri. "Am avut probleme la capitolul fizic, în primul rând. După minutul 48, s-a văzut clar că polonezele ne-au depășit fizic și, atunci când ai atât de multe ratări de la 6 metri și primești așa ușor gol în apărare, e normal că n-ai cum să reziști. Îmi pare rău, e păcat de munca depusă, toți regretăm, fetele și noi cei din jurul lor. Din păcate, nu am putut gestiona cu toții situația. Îmi asum și eu răspunderea", a afirmat Tadici, pentru Mediafax. Selecționerul a făcut referiri și la starea psihică a jucătoarelor după eliminarea de la Mondiale, tricolorele revenindu-și cu greu după meci. "Au fost foarte afectate, sunt și acum. Și-au dorit, au avut și ele visurile lor, așa e în marea performanță, dar le-au văzut năruite. Nici acum nu-și pot explica ce s-a întâmplat, încă nu le vine să creadă. Dacă ne uităm pe statistici, cifrele ne spun multe. Avem 9 goluri din 20 de aruncări la poartă de la 6 metri, deci 11 ratări, dar și 6 goluri primite în superioritate numerică. Atunci când ajungi în faza KO a unei asemenea competiții, plătești asemenea greșeli", a spus Gheorghe Tadici. 
Taguri
Articolul anterior "Delfinii" Farului, pe podium la Naționale
Articolul următor Pițurcă, reacție DURĂ după numirea lui Iordănescu la NAȚIONALĂ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei