Mihai Popescu, un fel de "Duckadam" al Constanței HCM a triumfat în Cupa FRH - 75 de ani

de Cuget Liber Luni, 05 Septembrie 2011 320
HCM Constanța a făcut legea la Cupa aniversară FRH - 75 de ani. Campioana României la handbal masculin a cucerit trofeul după o finală de cinci stele disputată în compania echipei HC Odorhei. Meciul de ieri, de la Sala Sporturilor, a fost foarte echilibrat, lucru reflectat, de altfel, prin rezultatul înregistrat după expirarea timpului regulamentar: 34-34 (17-18). În aceste condiții, pentru a se decide învingătoarea, s-a trecut la executarea loviturilor de la 7 metri. Aici, experiența competițională, a partidelor pe muchie de cuțit în competițiile interne și internaționale ale campioanei României și-a spus cuvântul. În vreme ce pentru HCM au înscris, rând pe rând, Sadoveac, Toma și Sabou, cei de la HC Odorhei a ratat toate cele trei lovituri, prin Kusmanovski, Rusia și Adomnicăi, niciunul dintre aceștia nereușind să-l învingă pe Mihai Popescu, aflat într-o formă de zile mari. Așadar, HCM Constanța, sus-ținută frenetic de suporterii entuziaști prezenți în Sala Sporturilor, își mai adaugă un trofeu în palmares, demonstrând că, deocamdată, nu are adversar pe măsură în Româ-nia. În ceea ce privește ocupanta ultimului loc pe podiumul competiției, aceasta este UCM HC Caraș Severin, care s-a impus, cu scorul de 28-25, în fața Bucovinei Suceava, în finala mică. Vorbind despre cei mai importanți jucători ai turneului, trebuie spus că, la acest capitol, au fost acordate mai multe distincții. Așa cum era de așteptat, cel mai bun portar al turneului a fost desemnat Mihai Popescu, de la HCM. În ceea ce îl privește pe cel mai tehnic jucător, acesta a fost Adrian Mihalcea, de la HC Odorhei. Tot de la HC Odorhei și-a adjudecat distincția de golgeterul Goran Kusmanovski, care a perforat porțile adverse de 12 ori. Premianții au fost recompensați cu câte 1.000 de lei. Marian NEDELEA
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei