Joi, 04 Iunie 2026

Liga Națională de handbal masculin HCM, condamnată să câștige la Suceava

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 311 < 1 min citire
Handbaliștii de la HCM Constanța nu au avut timp să se bucure după victoria cu Sankt Petersburg, pentru că, duminică, îi așteaptă un nou examen dificil, dar care trebuie musai promovat. De la ora 11.00, echipa antrenată de Eden Hairi și Alexandru Buligan va întâlni, la Suceava, pe U Bucovina, într-o confruntare contând pentru etapa a zecea a Ligii Naționale.
Cele două combatante sunt vecine de clasament (gazdele - locul 5, 12 p; oaspeții - locul 4, 13 p), așa că este de așteptat să asistăm la un joc echilibrat. De la HCM, va lipsi în mod precis grecul Riganas, accidentat, dar, chiar și așa, campioana României este obligată să câștige, pentru a se menține în lupta pentru titlu.
Celelalte partide ale rundei se joacă sâmbătă: Dinamo Brașov - CSM Satu Mare, U Cluj - Poli Timișoara, HC Odorhei - HC Minaur Baia Mare. Meciurile CSM Oradea - UCM Reșița 25-32, Pandurii Târgu Jiu - Știința Bacău 29-30 și Steaua București - CSM București 25-23 s-au disputat în devans.
Taguri
Articolul anterior Nu vă îmbătați cu apă rece, jocul este în mare suferință!
Articolul următor Constanța, atacată dinspre Oltenia și București

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei