Tenismanul constănțean Horia Tecău a ratat calificarea în optimile de finală ale Challenger Mamaia 2008, turneu dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de euro, care se desfășoară, săptămâna aceasta, pe terenurile de zgură de la Complexul Idu.
- Publicitate -
După ce, în ultimele luni, a evoluat cu preponderență în proba de dublu, Tecău
și-a încercat forțele și la simplu, intrând în concurs pe baza unui wild-card. Deși era la el acasă și a fost permanent încurajat de suporteri, Horia nu a reușit să-l depășească pe Jean Rene Lisnard, reprezentantul Principatului Monaco impunându-se în două seturi, scor 6-2, 6-4. Lisnard a jucat perfect în setul întâi, adjudecat în aproximativ jumătate de ceas, pentru ca, în cel secund, să facă un break și să conserve avantajul până la final.
Scos prematur din competiție, Tecău rămâne cu premiul de consolare, de 310 euro, în timp ce adversarul său va primi 530 euro și cinci puncte ATP.
În schimb, toți ceilalți sportivi români care au jucat ieri au făcut pasul spre optimi, obținând victorii pe linie. Adi Ungur a fost eroul zilei, eliminându-l pe marele favorit după o răsturnare spectaculoasă de situație.
Rezultatele înregistrate: Adrian Ungur - Eric Prodon (Franța, nr. 1) 2-6, 7-5, 6-4; Adrian Cruciat (nr. 4) - Sebastien De Chaunac (Franța) 6-2, 6-1; Victor Crivoi - Ivan Dodig (Croația) 7-5, 6-0.
Challenger Mamaia continuă astăzi, cu ultimele meciuri de simplu ale rundei inaugurale, dar și câteva de dublu. Cel mai așteptat joc al zilei este, bineînțeles, cel dintre perechea Horia Tecău / Florin Mergea (nr. 1) și cuplul Frederico Marques (Portugalia) / Georg Rumenov Payakov (Spania), beneficiar de wild-card, contând pentru faza optimilor. Dacă vor ajunge în sferturi, "gemenii" români își vor crește premiul de la 200 de euro la 400 euro plus 13 puncte ATP.
Finala turneului de pe litoral se va disputa duminică, 29 iunie.