S-au încheiat Jocurile Paralimpice de la Soci, "cele mai frumoase din istorie"

de Ovidiu ADRIAN Luni, 17 Martie 2014 65
Rusia a tras cortina în cel mai spectaculos mod peste Jocurile Paralimpice de la Soci, atât pe pistele de concurs, cât și la ceremonia de închidere de duminică, în ciuda crizei din Crimeea, relatează AFP. Cu 80 de medalii, dintre care 30 de aur, delegația rusă a ieșit cu capul sus pe plan sportiv, sub privirile președintelui Vladimir Putin. 

La mare distanță s-a aflat Germania cu 15 medalii, dintre care 9 de aur. Pentru România, Laura Văleanu, de altfel singura reprezentantă a țării noastre la Jocurile Paralimpice, a ocupat un loc 7 în proba de slalom uriaș din cadrul concursului de schi alpin și un meritoriu loc 5 în proba de slalom special. "Soci a găzduit cele mai frumoase Jocuri Paralimpice din istorie", a afirmat președintele Comitetului Internațional paralimpic, Sir Philip Craven, înaintea unei ceremonii de închidere somptuoase, cu o coregrafie în care s-au amestecat scaunele cu rotile și dansatori suspendați de cabluri. 

Flacăra olimpică s-a stins, iar drapelul cu cele cinci cercuri a fost transmis viitoarei gazde a Jocurilor Paralimpice de iarnă, orașul sud-coreean Pyeongchang. "Aceste Jocuri au fost absolut excepționale în termeni de impact, în plus față de ceea ce mișcarea sportivă aștepta de la Soci. A fost o formidabilă demonstrație de forță a spiritului uman", a adăugat Sir Philip Craven. Sâmbătă, la o poză de grup cu medaliile câștigate, sportivii ucraineni, care s-au situat pe locul 4 în clasamentul pe națiuni, nu și-au ascuns opiniile privind criza din Crimeea. "Noi sperăm ca totul să rămână normal în Ucraina. Cel mai important lucru este ca nimeni să nu ne agreseze. Ucraina, Ucraina, Crimeea este a noastră", a afirmat fondista Oksana Șișkova.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport Internațional

Ultima oră

Titlurile zilei