A schimbat, recent, prefixul. Are 90 de ani, dar vârsta nu-l ține departe de pistele de concurs. Și nu numai că participă la campionate, dar mai și câștigă. Pentru toate acest titluri naționale aduse Constanței, profesorul Traian Petcu merită să fie Cetățean de Onoare.
- Publicitate -
Multe concursuri a câștigat Traian Petcu, de-a lungul timpului, la Pitești. De la această regulă, nu a făcut excepție nici la ediția 2014 a Campionatului Național de cros al veteranilor, reușind să se claseze pe prima treaptă a podiumului, la categoria 90 ani, la capătul unei curse de doi kilometri.
"Campionatul Național de cros pentru veterani a fost organizat, impecabil, la Pitești, de Federația Română de Atletism, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Asociația Județeană de Atletism Argeș. Peste 120 de concurenți, din București, Brașov, Constanța, Ploiești, Alba Iulia, Iași, Petroșani, Sfântu Gheorghe și Pitești, s-au aliniat la start. Cei cu vârste de până la 60 de ani au alergat pe o distanță de patru kilometri. Pentru cei cu vârste de peste 60 de ani, traseul din Trivale a fost mai scurt, de numai doi kilometri", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Traian Petcu.
Tot la Naționalele de cros de la Pitești, un alt veteran constănțean, Vasile Tilibașa, de la Asociația Sportivă Universitară "Andrei Șa-guna", s-a clasat pe locul doi la categoria 45 de ani.
Cariera profesorului Traian Petcu este una cu adevărat impresionantă. Și-a dedicat nu mai puțin de 78 de ani, din 1936 și până în 2014, atletismului: sportiv, antrenor, arbitru internațional, maestru al sportului.
Și-a desfășurat activitatea în cadrul AS Constanța, Clubul Desrobirea al Muncitorilor de Port Constanța, apoi la Dinamo București. Multiplu campion național, medaliat la Campio-natele Mondiale, Europene și Bal-canice. Este unul dintre pionierii atletismului constănțean.
Pentru toate aceste performanțe, profesorul Traian Petcu ar merita să primească distincția de Cetățean de Onoare al Constanței!