Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Luna Primăverii" și-a desfășurat primele acțiuni sportive

de Andrei ALDEA Miercuri, 27 Martie 2013 217 2 min citire
Se apropie de final proiectul  sportiv "Luna Primăverii", aflat la cea de-a VII-a ediție, proiect generat de o fructuoasă colaborare inter-instituțională, la inițiativa Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Județeană de Handbal și unitățile școlare din municipiul Constanța. 
"«Luna Primăverii» este un proiect special pentru noi, mai ales datorită faptului că s-a adresat sportivilor și iubitorilor de sport de orice vârstă, fiind și un bun-prilej ca aceștia să interacționeze, să se cunoască și să confere, prin implicarea lor, o nouă dimensiune acțiunilor sportive!", a declarat directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, Claudiu Teliceanu. 
Proiectul "Luna Primăverii" s-a derulat până în prezent sub coordonarea consilierului sport Mariana Tudora, pe următoarele direcții: gimnastică aerobică - acțiune derulată în data de 6 martie la Școala cu clasele I - VIII "Aurel Vlaicu", unde s-au reunit mămicile elevilor din clasele a VIII - a, alături de ele participând și cele de la Școala "Jean Bart" din Constanța. Coordonatori ai acțiunii au fost și profesorii de educație fizică M. Capra și M. Podoreanu; fotbal - acțiune derulată în data de 23 martie, la Școala cu clasele I - VIII "Nicolae Tonitza" Constanța, coordonatorii acțiunii fiind și profesorul de educație fizică Gelu Dimaca; handbal "Old Ladies" - acțiune derulată pe 24 martie, la Sala Sporturilor, coordonatorii acțiunii fiind și profesorii Ilie Lăcrămioara și Adrian Georgescu, din cadrul Asociației Județene de Handbal. În cadrul acțiunii, au participat foste handbaliste ale județului Constanța, printre care se numără: Iuliana Hobincu Costea, Doina Bocăneală, Liliana Gălan Tomescu, Ali Flori Benciu, Carmen Rusu Frângu, Georgeta Motoșcă, Elena Frîncu, Reli Terzi Mătărangă, Dani Hăinaru Carapetru, Gabriela Raiță Părăianu, Madi Oprea, Viorica Michi, alături de care s-a aflat antrenorul Codruț Hanganu, sosit tocmai din Danemarca special pentru această ocazie! 
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret a susținut financiar și a oferit sprijin logistic acestor acțiuni. 
Taguri
Articolul anterior CS Kaybukan, pe podium la Cupa României la kendo
Articolul următor Ilias Ozgean, campionul Grand Prix-ului din Ungaria la lupte greco-romane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei