Vineri, 05 Iunie 2026

Mâine, start al Campionatului Național de Kung-Fu

de Sorin MIHALACHE Vineri, 25 Mai 2012 332 1 min citire
Sâmbătă, 26 mai, la Com-plexul Sportiv "Tomis" din Con-stanța, se va desfășura ediția 2012 a Campionatului Național de Kung-Fu la probele de Non-Contact Sanda (luptă sportivă fără contact la cap), Sanda (luptă sportivă full-contact), Da Leitai (luptă sportivă cu contact total) și Full-Fighting Jeet Kune Do (luptă sportivă cu contact după conceptele lui Bruce Lee).
Campionatul este organizat de Federația Română de Arte Marțiale de Contact, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport, al CS Marea Neagră și CSU Neptun Constanța.
Din județul nostru, au con-firmat participarea următoarele cluburi: CS Marea Neagră Constanța (președinte, Florin Iordănoaia), CSU Neptun Constanța (președinte, Cornel Panait), CS Taichido Ryu Constanța (președinte, Marcel Ilașcu), CS Shaolin Callatis Mangalia (vicepreședinte, Mihai Nicorescu), CSA Axiopolis Sport Cernavodă (director, Dan Petre), CS Noua Generație Mangalia (președinte, Ciprian Broască), CS Panda Albă (președinte, Mihai Cîju).
Programul campionatului este următorul: sâmbătă, 26 mai, ora 10.00: deschiderea oficială la sala de jocuri sportive, meciuri demonstrative de luptă sportivă cu bastonul cu 2 segmente "Erjie Gun" (Nunchaku); ora 10.15-14.00: meciuri la Non-Contact Sanda la seniori, copii, tineret, cadeți și juniori, meciuri la Da Leitai la juniori și seniori; ora 14.00-14.30: pauză; ora 14.30-19.00: meciuri la Sanda seniori, juniori, cadeți și mini-cadeți la sala de box, meciuri la Full-Fighting JKD juniori și seniori, la sala de box; ora 19.00-19.30: festivitatea de premiere. Intrarea în cele două săli este liberă.
"Campionatul are ca scop final selecționarea celor mai buni sportivi pentru alcătuirea lotului național în vederea participării la Campionatul Mondial din luna iulie", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia.
Taguri
Articolul anterior Speranțe pentru Cristina Chiriță, la Naționalele de culturism
Articolul următor Intesa Sanpaolo Bank provoacă oamenii de business să găsească noua normalitate în afaceri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei