Tenismanul Marius Copil (locul 151 ATP), l-a învins, vineri, în primul meci al întâlnirii de Cupa Davis dintre România și Danemarca, din turul I al Zonei Euro-Africane, pe Frederik Nielsen (482 ATP).
- Publicitate -
Copil a trecut de Nielsen cu scorul de 6-3, 7-6 (7), 6-4 într-o partidă disputată în sala "Horea Demian" din Cluj-Napoca ce a durat două ore și 12 minute.
Sâmbătă, de la ora 15.00, se va juca meciul de dublu: Horia Tecău / Florin Mergea - Frederik Nielsen / Thomas Kromann, iar duminică, de la ora 13.00, vor avea loc meciurile de simplu: Adrian Ungur - Frederik Nielsen, Marius Copil - Martin Pedersen.
Câștigătoarea va întâlni, în turul următor, Olanda, meciurile fiind programate între 5 și 7 aprilie, la București sau Craiova, dacă echipa țării noastre o va depăși pe cea a Danemarcei.