HCM Constanța nu va mai susține joi, 27 noiembrie, partida din Cupa României, împotriva AHC Dunărea Călărași. Directorul executiv al HCM, Nurhan Ali, a făcut demersuri către Federația Română de Handbal pentru a amâna meciul.
- Publicitate -
"Partida din Cupa României se va juca pe data în care a fost stabilită de la început, 17 decembrie. Este o decizie înțeleaptă și onorabilă, pe care federația a luat-o, de a ne da oportunitatea de a pleca cu toate forțele să înfruntăm pe Elverum. Avem o șansă de calificare. Le mulțumim pentru această decizie", a declarat, pentru "Cuget Liber", Nurhan Ali.
Campioana României va pleca, vineri dimineață, în Norvegia, urmând ca seara să aibă și ultimul antrenament.