Meciurile pe care echipele clubului CSM Constanța le au programate în acest week-end la Sala Sporturilor se vor disputa fără suporteri, după o decizie controversată a Protecției Consumatorilor.
- Publicitate -
„Din păcate, din motive independente de voința noastră, toate activitățile sportive ce vor avea loc în Sala Sporturilor se vor desfășura fără cei care sunt cu adevărat sufletul sportului constănțean - suporterii. Chiar dacă decizia este cel puțin discutabilă, suntem nevoiți să ne conformăm acesteia și să apelăm la înțelegerea suporterilor până când lucrurile vor intra pe făgașul normal, sperăm noi, în cel mai scurt timp posibil", au transmis reprezentanții CSM Constanța.
În schimb, partidele vor putea fi urmărite în direct la TV sau online, după următorul program: sâmbătă, 25 aprilie, ora 17.30, la Pro Arena, CSM Constanța - CSM București, în Liga Națională de handbal masculin; duminică, 26 aprilie, ora 18.00, pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale clubului, CSM Constanța - CSM București, în play-off-ul Diviziei A1 la volei feminin. În cazul unei victorii în meciul de duminică, luni, 27 aprilie, de la aceeași oră și pe aceleași canale, va putea fi urmărit al patrulea meci dintre echipele feminine de volei CSM Constanța și CSM București.