Sportivii constănțeni nu se întorc cu mâna goală de la Jocurile Francofoniei, ce au avut loc, zilele trecute, la Abidjan (Coasta de Fildeș).
- Publicitate -
La tenis de masă, constănțeanca Alina Georgiana Zaharia a cucerit medalia de aur în proba de dublu mixt, alături de Alexandru Manole, după o finală disputată împotriva francezilor Oceane Guisnel/Joe Seyfried, scor 3-2. De asemenea, cei doi tricolori au obținut argintul în întrecerea pe echipe, fiind învinși de aceiași doi francezi. Seyfriend a trecut de Manole cu 3-0, iar Guisnel a învins-o pe Zaharia cu 3-1.
La lupte libere, fostul luptător de la LPS "Nicolae" Rotaru Vlad Caraș a cucerit aurul la categoria 97 de kg.
La rândul său, atleta Cristina Bujin, de la CS Farul, a cucerit bronzul la triplusalt, cu 13.20 m, în timp ce colegul său de club Cristi Nicușor Boboc s-a clasat pe locul șase tot la triplusalt, cu o săritură de 15,58 metri.
Bilanțul delegației României a ajuns, astfel, la 16 medalii - patru de aur, cinci de argint și șapte de bronz.