Ministerul Sportului / Eduard Novak: „Dacă există infrastructură, există şi activitate”

de Sorin MIHALACHE Vineri, 21 Octombrie 2022 215
Ministrul Sportului, Carol Eduard Novak, este convins că, prin aplicarea direcţiilor trasate în Strategia Naţională, sportul românesc poate obţine uşor 20-30 de medalii olimpice în 10-15 ani, însă una dintre condiţiile obligatorii o reprezintă investiţia în infrastructură.
„Sportul de performanţă prezintă o scădere semnificativă în ultimii 30 de ani. De la 24 de medalii olimpice în 2000, la patru în 2020, deci avem o scădere de 84%. În 2000, am câştigat 24 de medalii la opt sporturi, iar în 2020, patru medalii la două sporturi. Aceasta este realitatea azi, iar până nu o acceptăm, nu putem să avem un proiect bun.
Prioritizarea sporturilor olimpice de tradiţie reprezintă unul dintre cele 70 de obiective strategice identificate de noi. Asta nu înseamnă doar că o federaţie prioritară va primi cu 50.000 de euro mai mult ca alta. Nu, această idee de a prioritiza sporturile o să afecteze în cascadă toţi actorii care se învârt în jurul dezvoltării sportului, atât la nivel guvernamental, la nivel de finanţări, la nivel de programe, la nivel de consilii locale şi aşa mai departe.
Vom vrea proiecte speciale pentru sporturile prioritare pentru a folosi cât mai mult resursele noastre pentru a sprijini aceste discipline şi să putem să avem rezultate din ce în ce mai bune. Dau un exemplu cu gimnastica... când spunem gimnastică ne gândim toţi la Deva. Dar nu la Deva se nasc gimnastele, acolo e un centru de pregătire unde s-a creat o tradiţie. Să ne gândim cum ar fi ca într-o strategie de infrastructură pe 10-20 de ani să construim săli de gimnastică în toate cele 42 de reşedinţe de judeţ. Ăsta e conceptul, sporturi prioritare şi construirea infrastructurii pentru ele în toată ţara.
Să ne gândim cum ar fi România dacă ar avea 42 de patinoare... adică fiecare reşedinţă de judeţ să aibă patinoar, pistă de atletism, sală de judo sau sală de box. Asta se poate construi în 10-20 de ani. Dar pe lângă asta trebuie să avem şi activitatea care să iniţieze copii în sport. Dacă există infrastructură, există şi activitate, copiii, credeţi-mă, că vin. Paradigma că nu mai vin la sport copiii e falsă. Şi garantat dacă putem să facem acest proiect cu infrastructură, activitate, securizarea federaţiilor şi construit 10-15 ani România e capabilă să câştige la Jocurile Olimpice 20-30 de medalii, uşor”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, ministru Eduard Novak.
Ministrul speră ca Strategia Naţională pentru Sport să fie adoptată de Guvern până la 1 ianuarie 2023.
Foto: Facebook / Ministerul Sportului 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei