Monica Niculescu și Sorana Cârstea continuă la Australian Open

de Cuget Liber Vineri, 20 Ianuarie 2012 349
Monica Niculescu face senzație la Australian Open. Desemnată cap de serie numărul 31, Niculescu a reușit să se califice în turul al treilea al competiției, după ce a dispus scor 2-1 la seturi de franțuzoaica Pauline Permentier. Următoarea adversară a româncei este nimeni alta decât lidera clasamentului mondial și favorita numărul 1 a turneului, daneza Caroline Wozniacki, care s-a calificat în turul al treilea după ce a trecut în două seturi de gruzina Anna Tatishvili, cu 7-6, 6-1. Prin calificarea în turul trei, Monica Niculescu, locul 32 WTA, și-a egalat cea mai bună performanță reușită la Australian Open, și are asigurate un cec generos de 44.000 de euro și 160 de puncte WTA. Nici cealaltă reprezentantă a României nu s-a lăsat mai prejos, Sorana Cârstea reușind și ea să se califice în turul următor la Australian Open, după ce a învins-o pe poloneza Ursula Radwanska cu 2-1 la seturi (1-6,6-2,6-3). Spre deosebire de conaționala sa, târgovișteanca va avea parte de un adversar mult mai accesibil în turul următor unde va juca cu italianca Sara Errani (locul 48 WTA).Cristian PAHOMIE
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei