Aflată în subsolul ierarhiei (locul 12, 2 p), CSU Neptun Constanța primeș-te vizita Dunării Brăila (locul 3, 8 p), sâmbătă, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, într-o întâlnire contând pentru etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal feminin.
- Publicitate -
Fetele antrenate de Florentin Pera vor avea o misiune foarte grea, mai ales că brăilencele, cu maximum de puncte în actuala stagiune, au drept obiectiv calificarea în cupele europene. O nouă înfrângere a Neptunului ar tulbura și mai mult apele pe litoral, iar echipa s-ar înfunda și mai tare în zona retrogradării.
Celelalte partide ale rundei: Cetate Deva - SCM Craiova, CSM Ploiești - HCM Baia Mare, HCM Roman - CSM Bacău, Universitatea Cluj - CSM București. Meciul HC Oțelul Galați - HC Zalău 25-22 s-a disputat în devans, iar jocul Oltchim Râmnicu Vâlcea - ASC Corona Brașov a fost amânat pentru data de 12 octombrie (ora 18.30, în direct la Digi Sport 2).
Duminică, de la ora 18.00, Digi Sport 1 va trans-mite în direct partida de la Vâlcea, dintre Oltchim și Dinamo Volgograd (Rusia), contând pentru Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin. Arbitrează brigada croată Gubica / Milosevic.