Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Campionatele Naționale de tenis de masă Pe urmele Elizei Samara! Sportivii de la CS Farul, din nou pe podium

de Sorin MIHALACHE Marţi, 12 Aprilie 2016 268 1 min citire
Pe urmele Elizei Samara! Sportivii de la CS Farul, din nou pe podium
În perioada 8-10 aprilie, la Câmpulung, au avut loc Campionatele Naționale individuale de tenis de masă pentru juniori lll (mini-cadeți).
Sportivii de la CS Farul Constanța au reușit să se facă remarcați prin evoluții foarte bune, în primul rând datorită Elenei Zaharia. Jucătoarea pregătită de antrenorii Elena Sebe și Viorel Filimon a cucerit titlul de campioană națională în proba de simplu individual, la capătul unui turneu perfect, în care a cedat un singur set. Pe podium a urcat și colega acesteia, Andreea Grigore, răsplătită cu medalia de bronz. 
Nu a fost însă singura prezență pe podium a Elenei Zaharia în acest concurs. La dublu mixt, constăn-țeanca a făcut pereche cu Eduard Ionescu, legitimat la CSM Buzău, alături de care a obținut medalia de argint, pierzând finala în fața cuplului Andrei Tomică/Ioana Sîngiorzan (CS Pristavu Câmpulung/CSM Bistrița). Andrei Tomică a câștigat proba de simplu masculin, iar Ioana Sîngiorzan a fost încununată vicecampioană în proba de simplu feminin. 
"Sunt mulțumită de rezultate, dar se putea și mai bine. Speram la încă vreo două medalii. Perechea Culpedin-Manu a pierdut inexplicabil, au avut meciul în mână, dar au pierdut șansa la medalii, iar la dublu feminin la fel, nu pot să îmi dau seama, colega Elenei Zaharia nu a reușit să pună mingea pe masă, Elena s-a grăbit să finalizeze singură fazele și așa s-a creat un lanț de greșeli, culminat cu înfrângerea", a decla-rat, pentru "Cuget Liber", Elena Sebe. 
Taguri
Articolul anterior Stănescu: "E mai bine că jucăm primul meci cu CSM București"
Articolul următor Mâncare stricată și lapte infestat, vândute în magazinele din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei