Poziția de lider mondial a Simonei Halep, în pericol

de Sorin MIHALACHE Marţi, 10 Iulie 2018 283
Deși eliminată prematur din turneul de Grand Slam de la Wimbledon, Simona Halep se menține, și săptămâna aceasta, pe primul loc în clasamentul WTA, însă avansul constănțencei în fața următoarei clasate, daneza Caroline Wozniacki, s-a micșorat. Simona are o "zestre" de 7.571 puncte, iar nordica, 6.740 puncte, ajungând la 831 "lungimi" de liderul mondial. 

Pe locul 3 a urcat Sloane Stephens (5.463 p), pe 4 se află Elina Svitolina, în timp ce Garbine Muguruza a coborât trei poziții, până pe locul 6. 

Eliminată, la rândul său, în turul trei la Wimbledon, Mihaela Buzărnescu ocupă locul 25 în clasamentul WTA, în urcare trei poziții, iar alte patru jucătoare din România sunt prezente în Top 100 WTA: Irina Begu - locul 40 (1.245 p), Sorana Cîrstea - locul 55 (976 p), Monica Niculescu - locul 59 (928 p), Ana Bogdan - locul 67 (871 p).

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei