Din pricina condițiilor meteo nefavorabile, cea de-a doua ediție a "Marșului Pedalelor", programată inițial sâmbăta trecută, a fost amânată pentru data de 16 octombrie.
- Publicitate -
Așadar, constănțenii dornici de mișcare, iubitori ai sportului în general și ai ciclismului în special, sunt invitați, sâmbătă, să ia parte la această acțiune, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în parteneriat cu Cycling Team, CS de Ciclism Bilal 2000, Serviciul Poliției Rutiere, Asociația Greenrevolution și administrația locală.
Conform informațiilor furnizate de Elena Frîncu și Mihai Orzan, director executiv, respectiv consilier sport DJST, startul se va da la ora 11.00, din fața Sălii Sporturilor, caravana urmând a rula apoi pe str. Mircea cel Bătrân - bd. Mamaia - bd. Tomis (până la Dacia) - bd. Al. Lăpușneanu - stațiunea Mamaia (până la Hotel Caraiman, ultimul sens giratoriu) - retur pe bd. Mamaia - bd. Tomis - Sala Sporturilor (sosire).
"Pentru cei care doresc să participe, dar nu dețin o bicicletă, Asociația Greenrevolution și Raiffeisenbank, prin proiectul «I Love Velo», închiriază biciclete pe baza unui act de identitate (buletin sau permis auto), fără niciun cost suplimentar. Punctul de închiriere se află în Parcul Tăbăcărie, la intrarea în Țara Piticilor, în spatele Teatrului de Vară Soveja", a explicat Mihai Orzan.