Răzvan Burleanu recunoaște că 2022 a fost un an rușinos pentru fotbalul românesc

de Alina DRACOPOL Vineri, 30 Decembrie 2022 301
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că 2022 nu a fost un an aşa cum şi-ar fi dorit în ceea ce priveşte rezultatele primei reprezentative a României, însă a subliniat că la nivel de juniori şi junioare lucrurile au stat mai bine.

"Din punct de vedere sportiv nu am avut un an aşa cum ne-am fi dorit cu toţii. Mă refer bineînţeles la rezultatele primei reprezentative din luna iunie, în special, când a fost o perioadă atipică, patru meciuri unul după altul. Am învăţat multe din lecţiile din sezonul trecut. La nivel de juniori şi junioare rezultatele au fost mai bune. Naţionala de U19 s-a calificat la EURO, pentru prima dată în istorie, fiind printre cele mai bune 8 echipe din Europa. În plus, următoarea generaţie U19 a reuşit la rândul ei să obţină calificarea la turul de elită, fiind la un pas de turneul final, jucători tineri de mare perspectivă de la cluburi din Liga 1, Liga a 2-a sau din cadrul academiilor cluburilor din străinătate. La feminin, ambele selecţionate, atât naţionala U19, cât şi cea U17, au reuşit să promoveze în Liga A. La futsal, naţionala U19 a fost şi ea prezentă în premieră la Campionatul European. După cum se vede, am reuşit să îmbunătăţim procesele şi sistemele de formare ale juniorilor precum şi în zona de scouting extern. Rămâne pentru anii următori ca împreună cu cluburile să identificăm şi să optimizăm cel mai bune metode de tranziţie către echipele de seniori", a spus Burleanu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei