Tenismanul Roger Federer s-a calificat în semifinalele probei de simplu masculin de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, competiție care se desfășoară, în această perioadă, pe terenurile de la Melbourne.
- Publicitate -
Principal favorit la trofeu, elvețianul l-a învins, ieri, în partida din sferturi, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-0, 7-5, pe Nikolai Davidenko (Rusia, cap de serie nr. 6).
În penultimul act, Federer îl va întâlni pe învingătorul meciului Novak Djokovici (Serbia, nr. 3) - Jo-Wilfried Tsonga (Franța, nr. 10).
La individual feminin, revelația Na Li (China, nr. 16) și Serena Williams (SUA, nr. 1) au acces în semifinalele Open-ului de la Melbourne. Asiatica a învins-o, în sferturi, scor 2-6, 7-6 (4), 7-5, pe Venus Williams (SUA, nr. 6), în timp ce Serena a trecut, destul de greu, 4-6, 7-6 (4), 6-2, de Victoria Azarenka (Belarus, nr. 7).
În cealaltă semifinală, se vor întâlni Justine Henin (Belgia) și Jie Zheng (China).