International Rugby Board a anunțat astăzi că turneul IRB Nations Cup va avea loc în România între 13 și 22 iunie, avându-le drept protagoniste pe Emerging Ireland, Rusia, Uruguay și gazda România.
- Publicitate -
Competiția se va desfășura pe parcursul a trei zile de meciuri — 13, 18 și 22 iunie — pe Stadionul National Arcul de Triumf din București, precizează Federația Română de Rugby.
Turneul are o importanță esențială în dezvoltarea performanței națiunilor participante, dar și în dezvoltarea rugbyului în țara gazdă, notează Agerpres.