Rugby în 7, la Constanța, Baia Mare și București

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 20 Februarie 2010 832
Anul acesta, Constanța (20-21 martie), Baia Mare (26-27 iunie) și București (20-21 noiembrie) vor găzdui etape ale Campionatului Național de rugby în 7, informează site-ul frr.ro. În 2009, la Cluj, prima etapă a fost câștigată de Steaua. Conform regulamentului, la competiție participă, cu câte o echipă, obligatoriu, toate cluburile care au reprezentante în Divizia Națională de seniori, ediția 2010. Echipele vor fi repartizate în două grupe, pe baza clasamentului ediției anterioare și tragerii la sorți efectuate de calculator. În cadrul celor trei turnee, în prima zi, se vor desfășura jocuri din grupe, iar în cea de-a doua zi, restul de jocuri din grupe și finalele. După terminarea fiecărei etape, se va întocmi un clasament intermediar, iar la finalul competiției, după cele patru runde, de la Cluj, Constanța, Baia Mare și București, pentru desemnarea echipei campioane și a ocupantelor celorlalte locuri, se va realiza un clasament general, pe baza adiționării punctelor acumulate. După etapa de la Cluj, RCJ Farul Constanța ocupă locul 5, cu 8 puncte. Lideră este Steaua (14 p), urmată de Dinamo (10 p), CSM Baia Mare (10 p) și U Cluj (8 p). *** Televiziunea Română a ajuns la un acord cu televiziunea rusă și va transmite în direct meciul naționalei României din Rusia. Partida, contând pentru Cupa Europeană a Națiunilor, va avea loc sâmbătă, 27 februarie, de la ora 14.00.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei