Antrenorul Aurel Șunda: "Săgeata își menține obiectivul"

de Marian BOCAI Joi, 21 Aprilie 2011 610
Deși Săgeata a primit o nouă lovitură din partea Federației Române de Fotbal, care a anunțat că echipa din Năvodari tot nu are drept de promovare, vice-lidera seriei secunde a Ligii a II-a nu a renunțat la luptă. "Obiectivul nostru se menține, clasarea pe unul dintre primele două locuri. Conducerea clubului a fost alături de noi din toate punctele de vedere. Meciul cu FC Snagov se anunță greu, dar trebuie să ne revenim și să obținem victoria", a declarat antrenorul principal al Săgeții, Aurel Șunda. "Decizia de interzicere a promovării nu e corectă. Săgeata nu a fuzionat cu CS Buftea și nu a fost vorba nici de comasare. Nu am cumpărat locul, ci doar am făcut un schimb de program cu Buftea, care, financiar, nu mai putea continua în Liga a II-a. Dacă ne spuneau de la începutul campionatului că nu avem voie să promovăm, ne organizam și noi altfel bugetul. Cât de curând, vor începe lucrările la stadion, pentru că beneficiem de sprijinul total al primarului orașului Năvodari, Nicolae Matei", a spus și Donchi Pufleni, unul dintre acționarii Săgeții. Echipa din Năvodari susține meciul din etapa a 23-a a Ligii a II-a, seria întâi, de pe teren propriu, cu FC Snagov, mâine, de la ora 16,30, în direct la Dolce Sport. Intrarea spectatorilor este liberă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei