Vineri, 05 Iunie 2026

Campionatul European de tenis de masă Samara și Necula, în primele 32 la simplu

de Marian BOCAI Vineri, 10 Octombrie 2008 265 1 min citire
Probele de simplu și dublu ale Campionatului European de tenis de masă de la Sankt Petersburg (Rusia) au continuat ieri.
La simplu masculin, în turul 2 (primii 128), constănțeanul Andrei Filimon l-a învins cu 4-1 (1, 7, 2, -4, 2) pe Kestutis Zeimys (Lituania), iar în faza următoare (primii 64) a pierdut la Lubomir Pistej (Slovacia), scor 2-4 (-6, -9, -10, 5, 9, -8). Costel Cioti a fost eliminat în primii 128 de Lubomir Jancarik (Cehia), prin neprezentare (4-0).
În întrecerea individuală feminină, Eliza Samara și Iulia Necula s-au calificat în turul 4 (primele 32), jucând astăzi, de la ora 18, cu Veronika Pavlovich (Belarus) - Eliza și Melek Hu (Turcia) - Iulia. În turul doi, Samara a trecut de Gabriela Feher (Serbia), cu 4-1 (-10, 8, 5, 7, 6), iar apoi, în primele 64, a eliminat-o pe Ganna Gaponova (Ucraina), scor 4-0 (6, 5, 5, 5). Necula a învins-o în primele 128 pe Tatjana Tshistjakova (Estonia), 4-1 (8, 7, -11, 2, 7), după care a dispus de Jie Xu (Polonia), cu 4-3 (-10, 6, 8, -7, 14, -4, 5).
La dublu, aseară, Dana Dodean / Samara au jucat în primele 16 cu Kostromina / Solja (Belarus / Germania), iar Adrian Crișan / Filimon i-au întâlnit în aceeași fază pe Ovtcharov / Steger (Germania). În etapa precedentă, cei doi români îi eliminaseră pe Zeng / Vang (Turcia), cu 3-1 (3, 5, -9, 9), iar fetele le bătuseră pe Hu / Ali (tot Turcia), cu 3-1 (6, 7, -9, 8). Cioti / Lucian Filimon au pierdut în primii 32 prin neprezentare (0-3) în meciul cu Boll / Suss (Germania).
Taguri
Articolul anterior Financial companies suddenly collapse 10% after slight recovery today
Articolul următor "Mie să-mi dați din averea lu’ tata, că, de nu, vă iau capul!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei