Deși în momentul dezbaterii succesiunii a renunțat la partea sa de moștenire, după șase ani de la acest moment ridică pretenții. Dacă renunțarea s-a făcut printr-o declarație notarială, nu mai poate veni la succesiunea unui bun apărut ulterior în acea moștenire.
- Publicitate -
"Până să moară și tata, acum șase ani, noi, cei trei frați, ne aveam bine. Cu părinții am stat eu, fata cea mică, iar într-un corp separat al casei părintești locuiește sora mea cea mare. Fratele meu are casa lui, o vilă frumoasă, că doar el are cea mai bună stare din familie.
Cu patru luni înainte să moară tata a murit și soțul meu. Probabil că a fost impresionat de situația mea și ne-a spus mie și surorii mele că renunță la moștenire, să facem noi amândouă actele pe casa părintească, el n-are pretenții de la noi, că are destulă avere.
De câteva luni, în familia noastră a intrat dracul din cauza curții, care are aproape 800 metri pătrați, din care vrem să vindem 400 mp, că avem nuntă cu copiii și nu ne descurcăm cu banii. De când a aflat asta, cumnată-mea l-a înnebunit pe frate-meu să-și ceară partea. M-am plâns unei nepoate cu carte, care mi-a zis că dacă a renunțat o dată la moștenire, n-ar mai avea dreptul la curte. Dar el o ține una și bună: «Mie să-mi dați din averea lu’ tata, că de nu, vă iau capul!». Ne este rușine de vecini și nu știm ce să mai facem. Cineva ne-a sfătuim să vă cerem dumneavoastră ajutorul". Leonora A., 59 ani, din Mangalia
Consilierul juridic Carmen Dumitru ne-a explicat că este foarte important de știut în ce condiții a renunțat fratele dumneavoastră la moștenire. De exemplu, dacă el v-a lăsat pe dumneavoastră, surorile, să vă folosiți de bunurile la care ar fi avut dreptul sau a spus: "Vă las vouă ceea ce mi se cuvine!", nu poate fi vorba de renunțare în sens juridic. Renunțarea trebuie să fie expresă, ceea ce înseamnă că el trebuia să facă o declarație de renunțare în fața notarului public, care trebuia să fie înscrisă într-un registru special de renunțări de la biroul notarial desemnat de Colegiul director al Camerelor notarilor publici pentru circumscripția teritorială a judecătoriei unde s-a aflat ultimul domiciliu al celui pe care îl moștenea.
Dacă nu a procedat astfel, înseamnă că nu a renunțat la moștenire și poate veni la succesiunea terenului care a apărut ulterior. Însă, în situația în care a dat o astfel de declarație, este străin față de această moștenire, iar ceea ce i s-ar fi cuvenit revine rudelor, pentru că renunțarea nu privește numai bunurile care existau în momentul deschiderii succesiunii, ci și cele apărute ulterior. De exemplu, un moștenitor renunță la o moștenire și apoi află că decedatul avea un cont în bancă sau un teren. În astfel de cazuri, nu mai poate face nimic. Cu alte cuvinte, dacă renunțarea fratelui a fost expresă, el nu mai poate veni la succesiunea unui bun apărut ulterior în acea moștenire.