CS Farul Constanța a câștigat, miercuri, medaliile de bronz în proba feminină pe echipe din cadrul Campionatului Național de floretă pentru cadeți, de la Satu Mare.
- Publicitate -
Echipa compusă din Teodora Băloiu, Raluca Drăghici, Theodora Ion și Elena Nurciu a reușit să treacă în sferturile de finală de ACS Balestra 2, cu scorul de 45-36, însă a cedat în penultimul act, împotriva celor de la CSA Steaua București, scor 24-45. Astfel, fetele antrenate de Mihaela Ion au fost obligate să dispute finala mică, în compania celor de la CS Satu Mare. Lupta pentru un loc pe podium a fost extrem de strânsă, diferența fiind făcută de un singur punct. CS Farul a izbutit să o învingă pe CS Satu Mare cu 43-42. Aurul a fost câștigat de către CSA Steaua, după o finală fără istoric împotriva celor de la CSTA București, scor 45-21.
Nu este singura distincție cucerită de CS Farul la reuniunea de la Satu Mare, Raluca Drăghici câștigând, marți, medalia de bronz în proba feminină individuală de floretă.
În perioada 28 februarie - 9 martie, Raluca Drăghici va lua parte la Campionatul European de cadeți și juniori de la Plovdiv (Bulgaria), în proba de floretă.