Jucătoarea de tenis Simona Halep (3 WTA) o va întâlni pe rusoaica Evghenia Rodina (91 WTA), în runda inaugurală a turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Paris.
- Publicitate -
Cap de serie nr. 3, constănțeanca, învinsă de Maria Șarapova în finala de anul trecut, nu a mai jucat până acum cu rusoaica de 26 de ani.
Irina Begu (cap de serie nr. 30) o va înfrunta pe americana Bethanie Mattek-Sands (30 ani, 164 WTA), fosta parteneră a lui Horia Tecău în proba de dublu mixt, iar Alexandra Dulgheru (50 WTA) va avea un adversar accesibil: americanca Nicole Gibbs (22 ani), care ocupă locul 97 în ierarhia mondială.
În schimb, Monica Niculescu (69 WTA) va avea o misiune infernală, în fața Carlei Suarez Navarro (Spania), numărul 8 mondial.
Pe tabloul principal al Open-ului de la Paris se va afla și Andreea Mitu (99 WTA), care, deși va înfrunta o reprezentantă a țării gazdă, Alize Lim (24 ani; 285 WTA), pornește cu prima șansă.